În seara zilei de 28 octombrie 2016, în atmosfera distinsă de la Grand Ballroom – Sky Center, Camera de Comerț și Industrie Prahova a organizat cea de-a XXIII-a ediție a Galei Topului Firmelor Prahovene. 

La acest eveniment de amploare, așteptat cu interes de reprezentanții firmelor prahovene, cât și de cei ai întregii comunități de afaceri locale unde au participat peste 450 persoane – firme laureate și invitați. Invitații care au onorat cu prezența lor performanțele meritorii ale firmelor laureate au fost: membrii ai corpului diplomatic – ambasadori, însărcinați cu afaceri și consilieri economici reprezentând 20 ambasade străine prezente în România, Secretarul General al Camerei Deputaților, Dl. Dragoș Gabriel Zisopol, Consilierul personal al Dlui. Costin Borc – Viceprim – Ministrul României, Prefectul Județului Prahova – Dl. Daniel Grigoraș Ștefan, Președintele Consiliului Județean Prahova – Dl. Bogdan Toader, Primarul Municipiului Ploiești – Dl. Adrian Dobre, Președinții Camerelor de Comerț și Industrie din Județele Dâmbovița și Teleorman, parteneri și colaboratori instituționali de la UPG Ploiești, Oficiul Registrului Comerțului Prahova, Direcția Județeană a Finanțelor Publice Prahova, CECCAR – Filiala Prahova, Confindustria România, Invest România, Asociația Oamenilor de Afaceri Italieni din România – ACIIR. De asemenea, la eveniment a mai fost prezentă o numeroasă delegație de oameni de afaceri chinezi din Provincia Liaoning, delegație condusă de Viceguvernatorul Provinciei  – Dl. Bing Zhingang. 

În deschiderea Galei de Premiere, alături de cuvântul de bun-venit al Președintelui Camerei de Comerț și Industrie Prahova – Dl. Aurelian Gogulescu au fost transmise organizatorilor și participanților la acest eveniment două importante mesaje – cel al Președintelui Camerei Deputaților, Dl. Florin Iordache, mesaj transmis prin Secretarul General al Camerei Deputaților, Dl. Dragoș Zisopol și mesajul Viceprim-Ministrului României – Dl. Costin Borc.
Performerii economiei prahovene, au fost evidențiați pe 6 domenii de activitate (Cercetare – Dezvoltare – High Tech, Industrie,  Agricultură – Silvicultură – Piscicultură, Construcții, Servicii și Comerț-Turism) și 5 grupe de mărime (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii, mari și foarte mari). Pe lângă diplomele reprezentând poziția ocupată de fiecare firma în top, au mai fost decernate trofeul “Responsabilitatea Socială a Întreprinderii », trofeul “Femeia de Afaceri” și câteva trofee speciale – “Angajatorul Anului” și “Membrul de Onoare al CCI Prahova”. De asemenea, amfitrionul evenimentului, Președintele Camerei de Comerț și Industruie Prahova – Dl. Aurelian Gogulescu i-a înmânat o distincție de onoare Vice-Guvernatorului Provinciei Liaoning. 

Programul serii a fost întregit de un dineu de gală și de un program artistic variat – care a cuprins momente muzicale și coregrafice. 

Evenimentul a fost susținut cu ajutorul suportului valoros al sponsorilor și partenerilor CCI Prahova – companii importante, nume de referință pentru economia prahoveană și națională – Alexandrion Grup România, Coral Impex, Cramele Halewood, Kraftanlagen România, Afiliu Trans, Alinso Group, Baupartner Construct, Baulelemente, Bergenbier, Cameron România, Confind, Clarion, Esperandza Com Impex, Gral Medical Center, JCR Christof România, Lido Gârbea, Modpack System, Oltina Impex Prodcom, Oztasar, Pajo Holding, Pecef Tehnică, Stenota, Tymbark Maspex România, Yazaki România. 

Partenerii media ai evenimentului au fost Prahova Business, Trustul de presă Mix Montan, Ziarul Telegramă și Ziarul Ploieștii.

SPONSORI ȘI PARTENERI

PARTENERI MEDIA

închide Panel