Vizita reprezentanților Ambasadei Republicii Bulgaria în România, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Bulgaria

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Republicii Bulgaria, în data de 3 martie 2017 a avut loc tradiționala vizită la Ploiești a reprezentanților Ambasadei Republicii Bulgaria în România, sub conducerea E.S. Dl. Todor Churov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România.

Programul a cuprins ceremonia de depunere de coroane la Statuia Vânătorilor din Ploiești, monument ridicat în cinstea eroilor Războiului de Independență, urmată de o reuniune la sediul CCI Prahova, unde,  alături de Dl. Președinte Aurelian Gogulescu și echipa CCI Prahova au participat Dna. Mădălina Lupea – Prefectul Județului Prahova precum și  reprezentanții Consiliului Județean Prahova și ai Primăriei Municipiului Ploiești.

Cu acest prilej, au avut loc discuții privind excelenta colaborare bilaterală, rolul Camerei de Comerț și Industrie Prahova în stimularea relațiilor diplomatice și comerciale dintre cele două țări, evoluția schimburilor comerciale care în anul 2016 au depășit 4 miliarde de Euro,  acțiunile organizate în colaborare cu Ambasada Republicii Bulgaria în România și Camera de Comerț și Industrie România – Bulgaria, dar și aspecte ce vizează istoria și cultură comună a celor două popoare.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Share on linkedin
Scroll to Top

Caută