România – cea mai mare creştere economică din UE, în trimestrul III

România a avut cea mai mare creştere economică dintre cele 28 de state din Uniunea Europeană în trimestrul III al acestui an, de 8,6%, arată institutul european de statistică Eurostat.

Potrivit Eurostat, cele mai semnificative creşteri ale Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul III comparativ cu perioada similară a anului trecut, au fost în România (8,6%), Letonia (6,2%) şi Cehia şi Polonia (ambele cu 5%).

Economia românească a accelerat în al treilea trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 8,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc sensibil prognozele analiştilor. În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din al treilea trimestru din acest an a fost de 2,6%, după +2% atât în al doilea, cât şi în primul trimestru al anului, arată seriile publicate marţi de INS.

către articolul din Adevărul

Scroll to Top

Caută