5 idei de afaceri, în finala unui program de accelerare organizat de studenţi şi antreprenori români

Inteligență artificială în agricultură sau antrenamente sportive inteligente – câteva dintre cele 5 idei de afaceri ale unor tineri antreprenori români, care au ajuns la finalul programului pre-accelerare Tech Leaders Lab, din 72 de idei de afaceri, câte au intrat în competiţie. Cu ce soluţii de business vin în piaţă câştigătorii.

Tech Leaders Lab, program organizat de Young Leaders Club – organizației de studenți și antreprenori, şi de agenţia Golin, oferă start-up-urilor participante, pe durata a trei luni, acces la mentori și la know-how-ul unor investitori de top la nivel global, conectându-le la o rețea internațională de acceleratoare de business, precum și la posibile surse de finanțare.

În prima fază a programului, au fost analizate 72 de idei de business din România și Republica Moldova, cele mai bune 10 echipe fiind selectate pentru a intra în ediția de 2017-2018 a pre-acceleratorului.

Acestea au primit suportul necesar să-și dezvolte produsul, iar 5 startup-uri au absolvit deja programul, soluțiile lor vizând cel puțin o piață regională.

către articolul din StartUp Cafe

Scroll to Top

Caută