Cum afli dacă poţi primi bani drept compensaţie pentru întârzierea zborului

Anul trecut, cea mai aglomerată zi pe aeroporturile din ţară a fost 18 august, dată la care erau programate 285 de zboruri cu plecare din România.

Dintre acestea, 29 au avut întârzieri între 15 şi 180 de minute, două au avut întârzieri mai mari de trei ore, respectiv alte două au fost anulate. Câţi dintre pasagerii din acea zi sunt eligibili pentru obţinerea de compensaţii?

către articolul din Mediafax

Scroll to Top

Caută