Comisia Europeană va înăspri normele de protecţie a consumatorilor
Multime de oameni

Comisia Europeană a elaborat un proiect normativ care va înăspri normele de protecţie a consumatorilor, introducând prevederi mai clare privind informarea acestora, dar şi sancţiuni care încep de la 4% din cifra de afaceri a firmelor contraveniente. Vor putea fi intentate şi procese colective.

„Noua ofertă a Comisiei pentru consumatori este o propunere care va garanta că toţi consumatorii europeni vor beneficia pe deplin de drepturile lor. De asemenea, va consolida aplicarea acestor reguli la nivel public şi privat, asigurându-se că autorităţile au puterea de a impune sancţiuni, iar consumatorii pot accesa compensaţii în cazul în care drepturile lor sunt încălcate”, se arată într-un document care rezumă proiectul normativ.

În 2017, Comisia Europeană a efectuat o evaluare aprofundată a normelor existente privind protecţia consumatorilor. Aceasta a arătat că actuala legislaţie de protecţie a consumatorilor UE funcţionează bine, dar a subliniat că normele nu au fost aplicate eficient în întreaga UE. Există, de asemenea, necesitatea de a sensibiliza consumatorii şi întreprinderile cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora. Revizuirea a identificat măsuri necesare pentru a elimina costurile inutile la comercianţi şi pentru a moderniza regulile în lumina tendinţelor globale actuale şi a noilor practici de afaceri.

catre articolul din Mediafax

închide Panel