Ambasadorul Japoniei și investitorii niponi, mulțumiți de mediul de afaceri prahovean

Camera de Comerț și Industrie Prahova a organizat, vineri, 4 mai 2018, vizita în județul Prahova a Excelenței Sale Domnul Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei la București. Cu acest prilej, la sediul CCI Prahova a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai celor mai importante firme cu capital japonez din Prahova, respectiv Yazaki România și Calsonic Kansei, la care a fost prezent și Radu Oprea, Ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Iată principale idei desprinse din alocuțiunile ținute în cadrul dezbaterilor:

Aurelian Gogulescu – Președinte CCI Prahova: „Este o acțiune care deschide și poarta unor alte investiții japoneze în Prahova. De Ziua Naturii în Japonia să punem în contact natura economică a celor state, România și Japonia, pentru noi colaborări de succes”.

Kisaburo Ishii – Ambasadorul Japoniei la București: „În România și în Prahova investițiile japoneze din domeniul industrial sunt concentrate pe trei elemente: nu e vorba doar de comerț, ci de investiții  pe termen lung (cel puțin 10 ani); vizibilitatea este foarte importantă, ca și sustenabilitatea. Companiile japoneze localizate în România sunt parte din rețeaua de companii japoneze din Europa și Africa și de aceea sistemul de autostrăzi este foarte important. O problemă o constituie forța de muncă, iar educația trebuie să fie îmbinată cu practica. Prezența japoneză în România a presupus un parteneriat strategic la cel mai înalt nivel între cele două țări, nu numai pe plan economic, ci și în alte domenii de activitate. Mulțumesc Președintelui Gogulescu pentru sprijinul constant acordat investitorilor japonezi din Prahova”.

Radu Oprea – Ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: „Apreciez accentul pus de Ambasada Japoniei pe parteneriatul strategic cu cei mai buni ambasadori pe care putem să-i avem, respectiv investitorii străini care trebuie să fie mulțumiți de condițiile de dezvoltare a afacerilor din România. De aceea ne străduim să îmbunătățim condițiile asigurate acestora, mesajul guvernamental fiind de stabilitate și sustenabilitate. Prahova este un foarte important hub energetic. Informațiile oficiale trebuie să fie bine comunicate, astfel încât să-i ajute pe investitori să ia decizia corectă, aceea de a veni să investească în țara noastră”.

Mădălina Lupea – Perfectul județului Prahova: „Investitorii japonezi sunt bineveniți în Prahova, unde au toate condițiile: suportul autorităților, forța de muncă calificată și infrastructura excelentă. În județ există 11 parcuri industriale, Prahova fiind considerată Paradisul investițiilor străine, având circa 2500 de firme străine care au peste 12.000 de angajați”.

Fabioara Ionescu – Administrator public al județului: „Compania japoneză Yazaki a fost, în anul 2003, primul investitor din Parcul Industrial Ploiești. Se poate investi în continuare aici, având disponibile circa 89 de hectare care sunt situate în imediata vecinătate a municipiului Ploiești”.

Adrian Dobre – Primarul municipiului Ploiești: „O prioritate pentru municipiul Ploiești o constituie stoparea migrației forței de muncă și dezvoltarea afacerilor pe baze reale economice. Avem tradiția industriei petroliere, dar și un mediu economic bine dezvoltat. În momentul de față dezvoltăm o strategie între Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Camera de Comerț și Industrie Prahova și Primăria Ploiești ținând cont de necesitățile și propunerile venite din mediul de afaceri. Pe lângă tradiția industriei petroliere, avem în vedere energia regenerabilă, iar parteneriatul pe care l-am putea dezvolta cu investitorii japonezi în acest domeniu este binevenit. Am început realizarea unui parc industrial în Ploiești și dorim să creăm un centru de cercetare în cadrul UPG Ploiești în domeniul oil&gas și al energiilor regenerabile”.

Mihail Minescu – Prorector al UPG Ploiești: „În acest moment la Universitatea noastră avem circa 6000 de studenți, dintre care 300 sunt străini, provenind din 28 de țări. Pe lângă tradiția din petrol și gaze, Universitatea are și alte specializări (Științe economice, Litere și Științe, Mecanică, Administrație publică etc.), dar și programe de cercetare științifică pentru a dezvolta proiecte care să ajute comunitățile din Prahova să fie localități inteligente, pe data de 15 mai a.c. urmând a avea loc la sediul nostru un workshop pe această temă. Avem relații de colaborare cu 45 de universități din 35 de țări și facem demersuri pentru a lărgi aria de parteneriate cu uiversități din toată lumea”.

Keisuko Mizune – Jetro București: „Cel mai important lucru pentru investitorii japonezi este cum să promoveze România către alte țări. O bună prmovare a lucrurilor bune este foarte importantă”.

Mehmet Sonmez – General Manager Yazaki România: „Yazaki este din 2003 în România, are 5 fabrici și 12000 de angajați. Am avut suportul autorițăilor române, al CCI Prahova, al UPG Ploiești și pot spune că suntem norocoși și fericiți în România. Logistica este foarte importantă pentru noi pentru a reuși să trimitem produsele cât mai rapid către clienți. Fluctuația forței de muncă are un impact foarte mare asupra productivității afacerii, pentru că în industria automotive mai ales există o competiție acerbă”.

Akio Kodera – Președinte Calsonic Kansei: „Avem 80 de fabrici în 70 de țări și 7 fabrici în Japonia. Avem mari planuri de dezvoltare în România, inclusiv în Prahova. Cu ajutorul Ambasadei și al autoritățlior vrem să implementăm școlile profesionale și în România”.

La acțiunea de astăzi au mai participat: Tomotaka Yoshimura – Prim secretar pe probleme economice al Ambasadei Japoniei; Florin Vasilache – Consilier personal al ministrului Radu Oprea; Valentin Brebenel – Director Strategie extrenă și de afaceri pentru Asia, America, Africa; Sorin Vasilescu – Director de implementare a proiectelor de investiții străine în România;  Nishikawa Masaichiro – Plant Advisor&NPLPP Coach Manager, Yazaki România și Hiroyuki Horii – Opertions Director, Calsonic Kansei.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Share on linkedin
Scroll to Top

Caută