Experţii bancari au estimări rezervate privind creşterea economiei. Care sunt pronosticurile pentru următoarea perioadă

După publicarea datelor privind evoluţia economiei României din semestrul I şi din trimestrul II al acestui an, Banca Transilvania (BT) şi-a păstrat scenariul macroeconomic central. Nu este singurul exemplu de previziune rezervată.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat marţi o creştere a Produsului Intern Brut al României de 4% în primul semestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, de 4,1% în trimestrul al doilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de 1,4% în trimestrul II faţă trimestrul precedent.

Economistul-şef al BT, Andrei Rădulescu, previzionează decelerarea dinamicii anuale a PIB-ului ţării noastre de la 6,9% în 2017 la 4,3% în acest an, apoi la 3,5% în 2019 şi la 3% în 2020, ca urmare a normalizării consumului privat (principala componentă a PIB) şi a continuării ciclului investiţional, care va continua într-un ritm lent.

către articolul din mediafax.ro

închide Panel