Conferinta SMART START USA – Solutii eficiente pentru internationalizarea afacerilor romanesti

Camera de Comert si Industrie Prahova, in calitate de partener de organizare, a gazduit, in data de 4 octombrie a.c., Conferința “Smart Start USA – Soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor românești”.

Evenimentul a fost organizat in colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice din București, Fundația Laufer si cu partenerii de implementare a programului Smart Start USA -Piraeus Bank, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Mastercard, certSign, FNGCIMM, Fondul Român de Contragarantare.

La conferinta au participat, alaturi de reprezentantii organizatorilor, circa 60 de reprezentanti ai mediului prahovean de afaceri – companii din numeroase domenii de activitate si clase de marime, care au apreciat in mod deosebit prezentarea platformei de aplicare in cadrul programului.

Programul Smart Start USA vizeaza finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 10.000 de IMM-uri și antreprenori români, anual, pe piețele internaționale, atenția principală fiind acordată pietei Statelor Unite ale Americii. Într-o primă etapă, reprezentantii mediului de afaceri din Romania vor avea posibilitatea de a intra în contact direct cu realitățile pieței americane, în acest moment, prea puțin cunoscuta în România. Prin intermediul programului, societățile comerciale cu capital românesc vor fi conectate la oportunități concrete de dezvoltare profitabilă a business-ului și de extindere a brand-urilor proprii în medii economice dinamice și competitive.

Bugetul alocat finanțărilor companiilor cu capital românesc, prin intermediul Smart Start USA, este de 500 milioane de USD.

închide Panel