Delegatie a Asociatiei Oamenilor de Afacaeri Egipteni la CCI Prahova

Camera de Comerț și Industrie Prahova a organizat luni, 8 octombrie 2018, la sediul său, Forumul de Afaceri România – Egipt, prilejuit de vizita în România a unei importante delegații de afaceri reprezentând Asociația Oamenilor de Afaceri Egipteni (EBA). Cu această ocazie, a fost semnat un Acord de Cooperare între Camera de Comerț și Industrie Prahova și Asociația Oamenilor de Afaceri Egipteni.

Evenimentul a fost deschis de către președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu, care a precizat că “CCI Prahova a avut întotdeauna o colaborare bună cu Egipt. În anii 2000 era o participare foarte mare din partea firmelor noastre la Târgul de la Cairo, dar în timp aceasta s-a diminuat.  Era o mare emulație atunci și cred că sunt multe domenii de activitate care pot fi folosite pentru dezvoltarea schimburilor economice dintre cele două țări, care să depășească cu mult valoarea de acum, de 700 milioane de dolari. În județul nostru sunt înregistrate 13 firme cu capital egiptean, dar niciuna dintre ele nu este foarte mare. În anul 1997, CCI Prahova a semnat un Acord de colaborare cu CCI din Cairo și iată că acum vom avea un Acord cu Asociația Oamenilor de Afaceri Egipteni. Îmi doresc să nu fie un simplu protocol, ci o oportunitate între Egipt și România, între Egipt și Prahova și, de ce nu, cu Uniunea Europeană”, a spus președintele Aurelian Gogulescu.

La rândul său, Ahmed Fouad El Sokkary, liderul delegației egiptene, a punctat că “relația noastră politică și economică datează de acum 120 de ani, perioada de vârf fiind între anii 1940-1980. După Revoluție ea s-a diminuat foarte mult, ajungând la cel mult 700 milioane de dolari în prezent, cu mai multe exporturi din România către noi. Trebuie să credem că acest Acord va fi un succes, iar România să fie o poartă către Africa prin Egipt”.

Evenimentul de astăzi s-a bucurat de participarea reprezentanților Ambasadei Republicii Arabe Egipt în România, precum și a unor importante companii prahovene din diverse domenii de activitate, interesate să dezvolte parteneriate și diverse colaborări cu mediul de afaceri din Egipt.

 

Scroll to Top

Caută