200 de milioane de euro disponibili pentru proiecte de irigaţii

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) deschide luni, 28 ianuarie, o nouă sesiune de primire de proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru sub-măsura 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de irigaţii, în valoare de 200 milioane de euro, informează MADR, potrivit Agerpres. Sesiunea de primire de proiecte, derulată prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, are o acoperire naţională. Suma disponibilă pentru selecţia proiectelor este de 200 milioane euro, iar alocarea publică a sub-măsurii este de 441 milioane euro, până în prezent fiind lansate două sesiuni de depunere de proiecte la nivel naţional, cu o alocare de 368 milioane euro, şi una la nivelul zonei ITI Delta Dunării, cu o alocare de 7 milioane euro, se precizează în comunicatul MADR.

În cadrul sesiunilor lansate anterior au fost depuse 233 de proiecte, fiind selectate 199 de proiecte în valoare de 195,8 milioane euro şi contractate 192 de proiecte în valoare de 187,2 milioane euro.

Beneficiarii eligibili în cadrul sesiunii vor fi organizaţii/federaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI/FOUAI) înfiinţate în conformitate cu legislaţia în vigoare, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole, precizează MADR. Vor fi finanţate proiectele a căror valoare maximă eligibilă este de un milion euro/proiect şi care vizează modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, respectiv modernizarea sistemelor de irigaţii aferente staţiilor de punere sub presiune, inclusiv a clădirilor aferente acestora, precum şi racordarea la utilităţi, sistemele de contorizare a apei, inclusiv construcţia/modernizarea bazinelor de colectare şi stocare a apei de irigat.
Organizaţiile sau federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii vor putea primi finanţare pentru achiziţia de echipamente de irigat în limita a maximum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului, precizează MADR.

continuare articol

închide Panel