Arabia Saudită, rezerve petrol. Informaţii oficiale

Arabia Saudită, cel mai important membru al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat miercuri că rezervele sale de petrol, care la nivel mondial ocupă locul al doilea după cele ale Venezuelei, sunt mai mari decât se credea până acum, informează AFP. 

La finalul unui audit extern, Ministerul saudit al Energiei a anunţat că rezervele dovedite de petrol ale regatului se ridicau la finele anului 2018 la 263,2 miliarde barili, în creştere faţă de cifra de 261 miliarde dolari pe care a utilizat-o timp de aproape trei decenii. De asemenea, Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, deţine şi rezerve de petrol estimate la 2,9 miliarde de barili într-o zonă neutră aflată la graniţa cu Kuweitul, ceea ce duce cifra totală a rezervelor la 266,1 miliarde barili.

În plus, conform auditului efectuat de firma de consultanţă independentă DeGolyer and MacNaughton (D&M), rezervele de gaze naturale ale Arabiei Saudite au fost evaluate la 9.200 miliarde metri cubi, în creştere faţă de cifra de 8.560 miliarde metri cubi vehiculată anterior.

continuare articol 

Scroll to Top

Caută