Constantin Bălăceanu-Stolnici a celebrat Unirea lui Cuza la Ploiești

Momente emoționante astăzi, la Ploiești, la celebrarea celor 160 de ani de la Unirea Principatelor Române înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Întreaga conducere a județului și a orașului a fost prezentă la evenimentele organizate, cea mai importantă apariție fiind însă cea a academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici. În vârstă de aproape 96 de ani, venerabilul Bălăceanu-Stolnici a ținut să se prindă în Hora Unirii, alături de ploieșteni.

Mica Unire s-a sărbătorit la Ploiești mai întâi la Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza”, unde s-au rostit alocuțiuni și s-au depus flori la bustul marelui domnitor. Cel de-al doilea moment care a marcat Ziua de 24 Ianuarie a fost dezvelirea bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în fața sediului Primăriei Ploiești, bust donat de Uniunea Elenă din România.

continuare articol

Scroll to Top

Caută