Investitii de 4 milioane euro la rafinaria Petrobrazi

OMV Petrom continuă lucrările de modernizare la rafinăria Petrobrazi. În ultimele șase luni, au fost modernizate instalațiile și rezervoarele de stocare a benzenului, reducându-se astfel emisiile de compuși organici volatili. Valoarea totală a proiectului, care include investiții și cheltuieli de modernizare și dezafectare depășește 4 milioane de euro.

În cadrul acestei inițiative, trei rezervoare existente au fost modernizate, iar șase rezervoare vechi, de mici dimensiuni, ce se foloseau pentru stocarea benzenului au fost dezafectate. De asemenea, pompele folosite la vehicularea benzenului au fost dotate cu etanșări duble.

Aceste lucrări au făcut parte din proiectul de optimizare a capacitații de depozitare, ceea ce a condus la alinierea infrastructurii de stocare a benzenului la cele mai bune soluții tehnice disponibile folosite la nivel internațional, respectând astfel angajamentele luate în fața Ministerului Mediului și APM Prahova în ceea ce privește reducerea emisiilor nedirijate.

În cadrul rafinăriei Petrobrazi, benzenul este un produs secundar, vehiculat în sistem închis, având o pondere de circa 0,5% din capacitatea totală a rafinăriei.

continuare articol

Scroll to Top

Caută