Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de buget pe 2019: PIB estimat de 1.022 miliarde lei, creştere economică de 5,5%

Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 164,727 miliarde lei şi cheltuieli de 254,115 miliarde lei credite de angajament şi 199,584 miliarde lei lei credite bugetare, cu un deficit de 34,856 miliarde lei, potrivit Mediafax. Numărul şomerilor este estimat la 287.000 de persoane, iar câştigul salarial mediu net lunar 3.085 lei.
Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2019 este estimată la 2,55% din PIB, iar deficitul ESA la 2,57% din PIB, anul 2019 fiind primul an în care începe ajustarea deficitului bugetar, respectiv o ajustare de 0,39 puncte procentuale în termeni ESA faţa de anul 2018 , care va continua pe orizontul 2020-2022, urmând ca acesta să ajungă în anul 2022 la 1,8% din PIB, respectiv o ajustare de 0,77 puncte procentuale faţă de anul 2019.
Nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pe orizontul de referinţă se va situa sub 40,0% din PIB, România înregistrând în anul 2017 un procent al datoriei publice de 35,2%, în scădere faţă de anul 2016 cu 2,1 puncte procentuale. În anul 2019 cheltuielile destinate investiţiilor însumează 47,2 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,62% în PIB. Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice sunt estimate la 13,5 miliarde lei şi au o pondere în PIB de 1,3%.

continuare articol

închide Panel