Participarea delegatiei prahovene la Targul Fabricat in Republica Moldova

In perioada 29-31 ianuarie, Camera de Comert si Industrie Prahova a participat, impreuna cu o delegatie de oameni de afaceri, la cea de-a XVIII-a editie a expozitiei Fabricat in Republica Moldova, de la Chisinau.

Expozitia, organizata de catre Camera de Comert si Industrie a Republicii Moldova,  a reunit circa 400 firme reprezentand urmatoarele domenii de activitate – industria alimentara si a bauturilor,  industria textila si a confectiilor, productia de mobila, de materiale de constructii si amenajari, productia de mase plastice si piese de cauciuc, scule si unelte profesionale.

Din delegatie au facut parte reprezentatii a 3 importante companii prahovene cu activitate in domeniile furnizare de echipamente si servicii pentru industria extractiei de petrol – Aegean Oil Company; constructii si confectii metalice – Egea Invest si productia de usi, ferestre si pereti despartitori – Amel International Group.

Reprezentantii delegatiei prahovene au avut intalniri de afaceri atat in cadrul expozitiei, cat si cu ocazia forumului de afaceri Republica Moldova-Romania, desfasurat in data de 31 ianuarie, la care au participat circa 70 de firme moldovenesti si 30 de firme romanesti din Prahova, Maramures, Brasov si Vaslui, dar si oficialitati precum Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Romaniei in R. Moldova – Daniel Ionita.

Camera de Comerrt si Industrie Prahova este un important promotor si dinamizator al relatiilor economice cu Republica Moldova, relatii care de-a lungul a peste doua decenii s-au concretizat in organizarea, impreuna cu Camera de Comert si Industrie a Republicii Moldova, a numeroase actiuni si evenimente comune – misiuni economice si vizite de lucru, participari la targuri si expozitii in cele 2 tari, stimularea investitiilor, proiecte economice de anvergura – precum realizarea gazoductului Iasi-Ungheni.

Aceasta cooperare fructuoasa va continua si in viitor, cu noi actiuni, intre care si reeditarea in judetul Prahova, in cursul acestui an a targului Fabricat in Republica Moldova – un proiect de promovare a producatorilor moldoveni, in Romania.

închide Panel