Investitorii în staţiunile balneare sau balneoclimaterice primesc maximum 200.000 de euro de la stat

Investitorii în modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare sau balneoclimaterice vor primi un ajutor de minimis de maximum 200.000 de euro, respectiv până la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă vor fi obligaţi să menţină investiţiile cel puţin 10 ani de la accesarea sumelor, se arată într-un proiect de Hotărâre publicat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), potrivit Agerpres.

Schema pentru acordarea de ajutoare de minimis este valabilă pentru încheierea angajamentelor legale până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat. Plăţile vor fi acordate până la 31 decembrie 2022, respectiv 31 decembrie 2024, în cazul prelungirii valabilităţii schemei. Bugetul anual al schemei de minimis este de 130 milioane de euro, echivalent în lei. Alocarea bugetară pentru schema de minimis în anul bugetar 2019 este de 400 milioane de lei credite de angajament şi 80 milioane de lei credite bugetare pentru realizarea de plăţi în baza angajamentelor legale emise. Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 650 de beneficiari.

continuare articol

închide Panel