Primăria vrea să se împrumute 189 de milioane de lei. Lista investițiilor propuse

Prima cerere de acest fel a existat încă de anul trecut, însă proiectul de hotărâre a fost respins în ședința Consiliului Local Ploiești. Primăria nu a abandonat însă ideea contractării unui credit cu atât mai mult cu cât fondurile ar urma să fie destinate pentru o serie de lucrări de investiții.

Propunerea contractării unui credit în valoare de aproximativ 189 de milioane de lei pleacă de la faptul că municipalitatea a constatat diminuarea constantă a bugetului.

Pe lista de investiții care ar urma să fie realizate din creditul municipal figurează lucrări de extindere a canalizării, amenajarea intersecției de pe strada Ștrandului, alocarea a peste 10 milioane de lei pentru laboratorul de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploiești, străpungerea pe strada Laboratorului, în prelungirea străzii Ghe. Gr. Cantacuzino, reabilitarea și modernizarea celor două pasaje subterane, dar și lucrări la sistemul de semaforizare, precum și alocarea de fonduri pentru continuarea achiziției de autobuze noi.

continuare articol

Scroll to Top

Caută