Simularea intervenției în caz de cutremur devastator, la Ploiești. Exercițiul va avea loc joi seară, la Afi

Pompierii prahoveni vor derula joi, începând cu ora 22.00, la AFI Ploiești, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice din competenţă, în ipoteza producerii unui cutremur urmat de incendiu.

Scenariului exercițiului va porni de la un cutremur de 6,8 grade pe Richter produs la ora 21.00, care a condus la distrugerea și avarierea a numeroase clădiri cu diferite destinații, unități medicale, clădiri de locuit, obiective sociale , precum și întreaga infrastructură (rețele de alimentare cu energie electrică, gaze, sisteme de transport și distribuție carburanți, căi de transport rutiere și feroviare).  Din primele informații, cea mai afectată localitate din județ este municipiul Ploiești, unde se estimează un număr mare de clădiri civile prăbușite sau avariate cu zeci de persoane rănite și/sau dispărute, se mai arată în scenariul pregătit pentru acest exercițiu. Pompierii vor trebui să intervină ca și cum una dintre construcțiile afectate în urma seismului este mallul AFI Ploiești, care a suferit avarii la instalațiile construcției și au favorizat inițierea a două focare de incendiu,  unul în parcarea subterană a construcției, iar al doilea la etajul I, în zona sălilor de proiecție cinematografică.

continuare articol

Scroll to Top

Caută