Ştefan-Radu Oprea: Michelin ocupă un loc important în ecosistemul industriei automotive din România

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, a avut luni o întâlnire cu directorul general al companiei Michelin România, Stephane Roy de Lachaise, cu care a discutat despre investiţii şi inovare, informează ministerul de resort printr-un comunicat.

„Michelin ocupă un loc important în ecosistemul industriei automotive din România, cu investiţii totale de aproape 600 de milioane de euro, 4.600 de angajaţi şi cu o proporţie a exporturilor de peste 80% din producţie. Investiţiile şi inovarea sunt esenţiale pentru ca România să îşi păstreze competitivitatea pe termen mediu şi lung, iar politicile publice pe care le promovăm sunt parte a acestei strategii”, a declarat Ştefan-Radu Oprea.

Ministrul Oprea a fost însoţit de Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

continuare articol

Scroll to Top

Caută