Potrivit unui studiu, salariul şi beneficiile, cele mai importante criterii pentru cei mai mulţi dintre români atunci când se angajează

Chinezii de la Huawei şi americanii de la IBM şi Ford sunt cei mai doriţi angajatori din România, iar criteriul cel mai important pentru români în cazul unei decizii de angajare îl reprezintă salariul şi beneficiile extra-salariale, relevă studiul Randstad Employer Branding 2019, dat publicităţii ieri și preluat de Agerpres.
Conform sursei citate, în funcţie de industrii, cei mai dezirabili angajatori sunt: ING Bank (industria financiar – bancară), Coca-Cola (FMCG), Valeo (producţie industrială), OMV (petrol şi gaze), Orange (telecomunicaţii), CGS (servicii), Kaufland (retail), Ford (automotive) şi Huawei (IT).
La nivel general, în topul celor mai doriţi angajatori din România, compania Huawei se situează pe primul loc, IBM – pe locul 2, iar Ford încheie podiumul.
Cele mai importante elemente atunci când vine vorba despre decizia de angajare sunt salariul şi beneficiile atrăgătoare (pentru 70% dintre români), în timp ce atmosfera de lucru plăcută se află pe primul loc în cazul a 57% dintre aceştia. Urmează siguranţa locului de muncă – cu 54% dintre sufragii, evoluţia în carieră (50%), respectiv echilibrul viaţă profesională – viaţă personală (44%).

continuare articol

închide Panel