Povestea antreprenoarei Adriana Mihai, omul care a deschis o salină urbană în Ploiești.

Cum să te bucuri de o oază de sănătate și relaxare într-un oraș din ce în ce mai poluat

Când n-ajungi la salină, atunci vine ea la tine! Iar ploieștenii beneficiază de ceva vreme de această facilitate datorită ideii pusă în practică de către Adriana Mihai. Cheile afacerii au fost chiar problemele respiratorii de care ploieșteanca suferă de ani buni. Umblând pe la toate salinele din țară, a avut revelația de a intra pe o piață de nișă și a realiza prima salină urbană din Ploiești.

Împinsă de curiozitatea unui astfel de loc, am ajuns la o destinație din cartierul „9 Mai” înspre zona Ciocianu pe care din copilărie o știam ca brutărie, ulterior ca fabrică de mobilă. Ce-am găsit acolo, însă, a fost ca un magnet încă de la primul pas. O sală unde simți că intri în recepția unui hotel care se respectă, cu o muzică relaxantă în fundal și întâmpinat de o prezență extrem de plăcută.

continuare articol

închide Panel