Prahova se aliniază trendului naţional descrescător la capitolul firme dizolvate

Conform statisticilor efectuate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) pentru primul trimestru al anului curent, în Prahova, numărul societăților comerciale dizolvate a scăzut, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cu peste zece la sută, respectiv de la 279 la 250.
În contextul evoluției acestei proceduri judiciare la nivel național, se poate spune că județul nostru s-a aliniat aceluiași trend descrescător, câtă vreme în România numărul societăților comerciale dizolvate s-a dimiunuat în perioada de refernță amintită (primul trimestru al anului curent raportat la cel din anul trecut) cu minus 13 la sută.
Concret, în primele trei luni ale acestui an, în țara noastră, numărul firmelor supuse procedurii dizolvării a fost de 8. 507, față de 9.793 câte se înregistraseră în perioada 1 ianuarie – 31 martie a anului trecut.
Iar raportat la alte județe, Prahova nu stă bine, ci chiar foarte bine ! Iată doar câteva exemple: în Caraș Severin s-a înregistrat o creștere a numărului de firme dizolvate de 180 la sută (!!!), iar în Vaslui de plus 63 la sută… Și astfel de exemple pot continua.

continuare articol

Scroll to Top

Caută