Poți căuta documente din firmă ca pe Google, cu aplicația unor studenți români

O echipă formată din doi tineri români și doi israelieni a dezvoltat, în cadrul unui hackaton din București, o aplicație prin care angajații companiilor pot găsi mai ușor informații care îi ajută să-și facă treaba corect. Vlad Dieaconu, membru al echipei Finbot și student în anul 3 la Politehnică, a explicat pentru StartupCafe cum funcționează aplicația, cum poate ajuta firmele și ce rol joacă inteligența artificială în produsul lor.

„Finbot este o aplicație care își propune să te scape de statul la cozi și de dat emailuri și telefoane către manageri pentru a răspunde la o întrebare.

Ne-a venit ideea asta de business citind un studiu care spune că majoritatea angajaților dintr-o corporație, din toată lumea, petrec 20% din timpul lor (asta e cam o zi pe săptămână) căutând informații ca să vadă cum să-și facă treaba corect. 

Și chestia asta nu e ok, pentru că înseamnă că pierzi foarte mult timp căutând chestii, în loc să faci chestii. De multe dintre lucrurile de care tu te lovești s-au lovit și alții – foarte mulți din interiorul companiei. Asta înseamnă că multe dintre aceste întrebări au deja răspunsuri. Aceste răspunsuri se află în general în documente, pe wiki-uri și chiar pe grupuri de chat/Slack.

continuare articol

închide Panel