Presedintele CCI Prahova, la inaugurarea unei noi investitii la Spitalul AS Medica Bucov

Miercuri, 21 august, cea mai nouă unitate spitalicească din Prahova, Spitalul AS Medica Bucov, a inaugurat o nouă aripă, cu o suprafață de 2.000 mp, cu un număr de 64 de paturi și cu o impresionantă bază de tratament și recuperare a cărei activitate se va desfășura pe o suprafață de 880 de metri pătrați.

Camera de Comerț și Industrie Prahova a fost reprezentată la eveniment de către președintele Aurelian Gogulescu (care a prezentat un Laudatio pentru medicul Alin Scarlat, fondatorul și managerul spitalului și i-a înmânat acestuia o Diplomă de Excelență din partea CCI Prahova), printre cei prezenți fiind vicepreședintele CJ Prahova – Ludmila Sfârloagă, subprefectul Emil Drăgănescu, primarul orașului Boldești-Scăeni – Constantin Bucuroiu, bancheri, oameni de Afaceri și prieteni ai medicului Alin Scarlat. P

Deschis în august 2016 și situat la mai puțin de 3 km de centrul municipiului Ploiești, în comuna Bucov, Spitalul AS Medica a funcționat până în prezent cu un număr de 33 de paturi, având în componență mai multe compartimente și secții: Ambulatoriul de Specialitate, Explorări Funcționale, Policlinică, Sala de tratament, Laborator Clinic, Secția de Medicină Internă și Boli Interne Cronici.

Noua clădire, P+2, ultramodernă, cu saloane de 2 paturi, cu băi, care asigură un confort hotelier de 4 stele, însumând ca suprafață 2000 m², ridicată pe un teren în suprafață de 10.000 mp, va tripla capacitatea Spitalului AS Medica Bucov.

Alături de baza de tratament și recuperare, noile secții, Recuperare Medicală, Boli Interne și Gastroenterologie, vin în întâmpinarea cererii tot mai crescute pentru servicii medicale de calitate în Prahova.

Astfel, începând din data de 21 august, pacienții prahoveni vor avea acces la terapii realizate la cele mai ridicate standarde medicale pentru tratarea unor afecțiuni precum boli reumatologice (artroze, artrite, spondiloze, spondilite), boli degenerative articulare și ale coloanei vertebrale, boli ale aparatului cardio-vascular, boli neurologice, boli metabolice, boli ale aparatului digestiv etc.

Investiția, realizată exclusiv din fonduri private, este realizată după o idee a medicului Alin Scarlat, doctor în Științe Medicale, acesta fiind, de altfel, coordonatorul întregului proiect și unul dintre promotorii conceptului de ”medicină socială” în România.

închide Panel