Black Friday 2019. Care a fost cea mai mare vânzare online

De Black Friday, românii au preferat să își cumpere produsele preferate mai mult de pe mobil decât de pe desktop.

O analiză 2Performant Network arată că românii au manifestat o preferință peste medie pentru produsele de fashion și articole pentru copii. Aici distribuția este aproximativ 75% mobil, 25% desktop. Această tendință poate fi pusă pe seama unei comenzi medii nu foarte ridicate (202 lei plus TVA la fashion și 256 lei plus TVA la articole pentru copii), fiind vorba despre achiziții de impuls sau produse cu durată scurtă de viață.

„Perioada de Black Friday (14-17 noiembrie 2019) a însemnat pentru cele peste 700 magazine online înscrise în platforma de afiliere 2Performant creșteri pe toți indicatorii importanți: 41.000 vânzări online (15.3% creștere față de 2018) în valoare totală de 2.56 milioane de euro (creștere de 20.4% față de 2018). În urma acestor vânzări, afiliații au primit comisioane de 158.240 de euro, cu 30.3% mai mult decât anul trecut. De asemenea, este primul an în care s-a cumpărat mai mult de pe mobil, atât ca număr de comenzi, cât și ca procent din valoarea totală a comenzilor”, precizează sursa citată.

continuare articol

închide Panel