Trump cere Apple să contribuie la dezvoltarea reţelelor 5G în Statele Unite

Preşedintele american Donald Trump i-a cerut joi directorului general al Apple, Tim Cook, să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de telecomunicații pentru reţelele 5G din Statele Unite, transmite Reuters.

”Au tot ce trebuie – bani, tehnologie, viziune&Cook”, a scris Trump pe Twitter, fără să elaboreze în ce mod se aşteaptă să contribuie producătorul de iPhone-uri.

Nu se cunoaşte ca Apple să fi făcut vreo investiţie în infrastructura de telecomunicaţii 5G şi nu a lansat încă un dispozitiv 5G.

Compania nu a răspuns imediat unei solicitări pentru comentarii.

Trump s-a întâlnit cu Tim Cook miercuri, în timpul unei vizite la viitorul campus al Apple din Texas, acesta fiind cel mai recent semn al relaţiei apropiate dintre doi dintre cei mai puternici oameni din America.

continuare articol

Scroll to Top

Caută