Impreuna impotriva pandemiei

Perioada actuala, in care cu totii ne confruntam atat la scara individuala, cat si comunitara – la nivel social si economic, cu numeroase si complicate probleme, poate fi depasita numai impreuna, prin solidaritate si printr-o activa implicare, prin identificarea de solutii.

Salutam si apreciem toate initiativele menite sa sprijine efortul comun de solutionare a gravelor probleme generate de pandemia COVID-19 si ne alaturam, la randul nostru actiunilor intreprinse la nivelul judetului Prahova, in acest sens.

Compania EGEA INVEST S.R.L. din Ploiesti – membra a Camerei de Comert si Industrie Prahova,  impreuna cu Camera de Comert si Industrie Prahova, pun la dispozitia Serviciului de Ambulanta Judetean Prahova – Statia Ploiesti, cu titlu de sponsorizare, un sistem de dezinfectie pentru autoutilitare sanitare – inclusiv cele de tip SMURD.

Sistemul a fost instalat la sediul Serviciului de Ambulanta Judetean Prahova – Statia Ploiesti, de pe Soseaua Vestului, Nr. 24 si va fi operational incepand de vineri, 3 aprilie a.c., orele 11:00. Totodata, acest sistem poate fi realizat si pentru serviciile de ambulanta din alte judete, cu costuri minime, care sa acopere strict materialele si mana de lucru ale firmei producatoare – EGEA INVEST S.R.L.

Sistemul de dezinfectie pentru autoutilitarele sanitare poate fi implementat si utilizat pe o scara cat mai larga.

Detalii suplimentare despre acest sistem se pot obtine la tel: 0722 410222, e-mail: office@egea.ro; anisia.eg@gmail.com, persoana de contact dl. Edouard Anisia – Director General Egea Invest S.R.L.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Share on linkedin
Scroll to Top

Caută