Munca în noua normalitate (III). Cum e să gestionezi o echipă care lucrează de la distanță – provocări și soluții

Munca în noua normalitate înseamnă, pentru mulți dintre noi, să muncim de acasă – iar pentru majoritatea este o adevărată provocare.

În primul episod al seriei am vorbit despre cât de importantă este calitatea muncii pe care o prestăm și câtă valoare mai are locul de unde ne desfășurăm activitatea în contextul actual, iar apoi am abordat aspectele psihologice ale lucrului de la distanță.

Acum ne-am propus să aflăm care sunt secretele și provocările gestionării unei echipe remote de la trei români care fac asta de câțiva ani încoace.

Spune-mi de cât timp lucrezi cu echipa ta de la distanță și de ce ai luat această decizie.

În cadrul Code for Romania există două tipuri de echipe – o echipă de staff și multiple echipe în comunitatea de peste 1.400 de voluntari.

În mod normal, pe ”timp de pace și fără pandemii”, staff-ul lucrează atât remote, cât și de la sediu – o parte a echipei de bază (10 persoane) este full-time în București, iar restul până la 23 sunt în mai multe orașe din țară sau diaspora.

Comunitatea se întinde pe foarte multe fusuri orare și cu membrii ei ne vedem lunar, în cadrul unor HackDays care se petrec offline în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, dar la care pot participa și online oricât de mulți doresc.

De pe 11 martie toți membrii, staff sau voluntari, lucrează remote. Facem asta deja de peste patru ani și lună de lună încercăm să optimizăm toate procesele noastre interne pentru a lucra cât mai bine și mai eficient.

Activitatea noastră ne permite să lucrăm remote, avem la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a o face – producția software este poate cel mai simplu de mutat exclusiv în online, provocările intervenind mai ales în etapele incipiente ale construcției acestora – când e nevoie de research și sesiuni de incubare și ideație.

Concret, cum faci tu sa funcționeze o echipă remote? Care crezi că e ”lipiciul” care ține echipa unită?

Lipiciul trebuie să fie preparat după chipul și asemănarea echipei.

Pentru noi, acest lipici a însemnat call-uri zilnice în care am discutat despre ce avem de lucru, a însemnat și call-uri de relaxare în care intram mai mulți, vinerea sau în weekend, să povestim, să jucăm un joc online și să petrecem timp împreună fără să avem ceva de muncă, am mai avut sesiuni de lucru pe task-uri care nu necesitau neapărat lucrul în echipă, dar am pornit camera și microfonul și fiecare lucra la task-ul său, dar măcar cream impresia că am fi la birou în aceeași sală.

Alte ingrediente ale lipiciului nostru în Code for Romania au fost micile surprize pe care ni le-am făcut unii altora – prăjituri, flori, bere artizanală trimise atât în București, cât și în țară și alte mici cadouri care să ne aducă aminte că suntem împreună și că ne gândim unii la ceilalți și ne suntem sprijin în perioada aceasta.

Scroll to Top

Caută