Dezvoltatorul belgian de spaţii logistice WDP, unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa din România, a planificat investiţii de 116 milioane de euro pe piaţa locală în următorii trei ani.
„Până la finalul lui 2023, compania va investi doar în România 116 milioane euro pentru spaţii logistice de 187.838 de metri pătraţi. Investiţiile care vor fi livrate în etape sunt în Ştefăneştii de Jos, Cluj, Craiova, Păuleşti, Roman şi Timişoara. Beneficiarii spaţiilor sunt Profi, LPP, Decathlon, Fedex şi Eobuwie“, transmit reprezentanţii WDP în România.