Webinar pe tema Kurzarbeit

Camera de Comerț și Industrie Prahova și Cabinetul de avocatură Gruia Dufaut au organizat joi, 10 iunie a.c., un webinar pe tema KURZARBEIT, intitulat “Noi reglementări legale privind organizarea programului de lucru”, cu participarea specialiștilor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova.

Evenimentul a fost deschis de către Președintele CCI Prahova, Dl. Aurelian Gogulescu, care a spus, în cuvântul său, că “nevoia de informație specializată și actualizată pentru firme se păstrează, și în al doilea an al pandemiei, la cote înalte, dovadă fiind participările din ce în ce mai numeroase la evenimentele pe care le organizăm pe diferite teme de mare interes. Astfel, CCI Prahova continuă seria de webinarii organizate împreună cu colaboratori sau parteneri din mediul instituțional, sau din mediul de business, iar în prezentarea de astăzi vom relua și vom aprofunda o temă abordată și la începutul lunii martie în cadrul webinarului «Măsuri active oferite angajatorilor în 2021, în contextul pandemiei SARS-COV-2» – este vorba de KURZARBEIT”.

La acest webinar au participat, au făcut prezentări și au răspuns întrebărilor celor prezenți Dna. Av. Dana Gruia Dufaut – fondatoare a Casei de Avocatură Gruia Dufaut și membră a Baroului din Paris și Dna. Cristina Stoichici – Director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, împreună cu echipa sa de specialiști. Colaboratori în organizarea evenimentului au fost partenerii tradiționali de la CECCAR Prahova, instituție reprezentată de către Dl. Președinte Cornel Nițu.

Webinar-ul și-a propuns să clarifice, din perspectiva legislației muncii, care sunt restricțiile ce trebuie respectate de către angajatori pentru organizarea programului de lucru redus, cum se reflectă această măsură în documentele și evidențele care trebuie întocmite de companie și cum pot fi evitate situațiile contencioase cauzate de aplicarea defectuoasă a legislației.

Printre temele abordate s-au numărat: Aplicarea legislației privind reducerea timpului de muncă al salariaților; Ipoteze practice privind organizarea programului de lucru al angajaților, manifestarea fiind încheiată cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Acțiunea s-a bucurat de participarea a peste 100 de firme din Prahova, București și alte 25 de județe ale țării.

Kurzarbeit este o măsură de flexibilizare a muncii, aplicabilă în situaţii de criză, dezvoltată în Germania cu peste 100 de ani în urmă, fiind o măsură care a fost aplicată și în România, cu ocazia pandemiei Covid19. Aceasta măsură de flexibilizare a muncii a fost preluată de majoritatea statelor europene, iar în această perioadă este susţinută la nivel european inclusiv de Comisia Europeană.

Legea Kurzarbeit prevede posibilitatea reducerii programului de lucru cu până la 50%, ca o măsură de susținere a angajatorilor, astfel încât, prin reducerea cheltuielilor salariale, să își poată menține forța de muncă, fără să fie nevoiți să renunțe la personal. Practic, se previn, astfel, pierderea locurilor de muncă și creșterea ratei șomajului, prin subvenționarea de către stat a diferenței salariale, într-o anumită limită.

Așadar, măsura este benefică pentru angajat și angajator, dar și pentru economie, în ansamblu. Cu ajutorul facilităților acordate de stat, companiile pot planifica pe termen scurt și mediu restructurarea activității, în funcție de ciclicitatea economică și de evoluțiile viitoare, iar piața muncii se poate menține într-un oarecare echilibru.

Partenerii media ai evenimentului de azi au fost: Prahova Business, Ziarul Ploieștii, Ziarul Prahova, Ziarul Telegrama și portalul Prahova Economică.

După evenimentul de astăzi, seria de acțiuni de informare pe teme de interes și actualitate, adresate firmelor, pe care CCI Prahova le organizează, va continua cu webinarul «Facilități, reglementări și noutăți fiscale», din 16 iunie, începând cu ora 11:00, organizat în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova. Webinarul va prezenta noutățile legislative cu incidență în materie fiscală, precum și serviciile de transport, din perspectiva TVA.

Scroll to Top

Caută