In data de 25 ianuarie 2023, o delegatie turca, formata din reprezentantii conducerii companiei Borusan- Mannesmann Romania – Dl. Ali Okyay, Director General si Dl. Deniz Tiryaky, Project Manager si din cei ai Turk Invest Romania – Dl. Nazmi Dogan, Președinte si Dna. Alina Alexa, au fost primiti la sediul Camerei de Comert si Industrie Prahova de catre Dl. Aurelian Gogulescu, Presedinte CCI Prahova.
Intalnirea a avut ca scop discutarea unor aspecte privind investitia de anvergura pe care grupul Borusan Mannesmann o implementeaza in Romania, respectiv in Parcul Industrial PWP din judetul Prahova. Aceasta investitie, in valoare de 15 milioane euro, este o fabrica pentru prelucrarea tuburilor din otel, cu obtinerea de piese pentru industria automotive. Cand va fi functionala, fabrica va avea un numar de 50-60 angajati, urmand ca acest numar sa creasca la 150 in urmatorii doi ani.
Investitorul turc si-a exprimat aprecierea deosebita pentru contributia CCI Prahova la dezvoltarea proiectului investitional, al carui stadiu de implementare a fost mai accelerat decat se planificase initial.
Cu prilejul acestei vizite, Dlui. Aurelian Gogulescu, Presedintele CCI Prahova, i-a fost inmanata de catre oaspetii turci, o placheta care atesta implicarea deosebita in sustinerea acestei investitii.