Camera de Comerț și Industrie PrahovaCamera de Comerț și Industrie PrahovaCamera de Comerț și Industrie Prahova

Misiune economica prahoveana in Republica Araba Egipt

In perioada 25 – 28 februarie 2019, o delegatie prahoveana, condusa de Dl. Aurelian Gogulescu, Presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, a participat la o misiune economica in Republica Araba Egipt, organizata cu prilejul vizitei in aceasta tara a Dlui. Radu Oprea, Ministrul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, cu ocazia lucrarilor celei de-a III-a sesiuni a Comitetului Mixt Romano-Egiptean.

Din delegatie au facut parte companii din domeniul industriei de petrol si gaze, distributie de componente electronice, design in constructii, comert cu produse cosmetice si turism, dar si Prorectorul Universitatii Petrol–Gaze din Ploiesti – Dl. Mihai Minescu.

Programul delegatiei prahovene a debutat cu o intalnire de lucru la sediul ABA – Asociatia Oamenilor de Afaceri din Alexandria, in cadrul careia a fost semnat un Acord de Colaborare intre CCI Prahova si aceasta importanta asociatie de business.

La Cairo, la sediul EBA – Asociatia Oamenilor de Afaceri din Egipt, organizatie cu care CCI Prahova a semnat un Acord de Colaborare in cursul anului 2018, delegatia prahoveana a participat la un forum bilateral de afaceri si la cea de-a VIII-a reuniune a Consiliului de Afaceri Egipt-Romania, prilej cu care Presedintele CCI Prahova – Dl. Aurelian Gogulescu a avut mai multe luari de cuvant. Totodata, Presedintele CCI Prahova si o parte din delegatia prahoveana, impreuna cu Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Dl. Radu Oprea, au participat la  intalniri cu Ministrul egiptean al Energiei si Electricitatii – Dl. Mohamed Shaker El-Markabi, respectiv cu Ministrul Petrolului – Dl. Tarek El Molla.

Reperezentantul UPG Ploiesti, Domnul Prorector Mihai Minescu, a avut mai multe intalniri cu omologi din mediul universitar egiptean si a semnat o serie de Acorduri de Colaborare.

Misiunea economica in Republica Araba Egipt, in organizarea CCI Prahova, desfasurata cu ocazia lucrarilor celei de-a III-a sesiuni a Comitetului Mixt Romano-Egiptean, a reprezentat un util si necesar demers in vederea intaririi relatiilor dintre cele doua tari, in contextul actual, in care Egiptul poate constitui una dintre porţile României către lumea arabă şi Africa, iar România poate fi una din porţile Egiptului spre Europa. Aceste deziderate se pot fi materializate prin creşterea volumului comerţului bilateral şi al investiţiilor reciproce.